Ce găsești la Roșia Montană



Roșia Montană este un exemplu de anduranță, de meticulozitate și chiar de încăpățânare. Este unul dintre puținele spații de pe planetă în care existența unor resurse extrem de râvnite și exploatarea lor nu au devenit pretexte pentru distrugerea mediului. Au fost, desigur, un pretext pentru transformarea sau pentru marcarea acestuia, dar nu și pentru distrugerea lui. Avem de-a face cu acel caz special în care prezența umană se păstrează în limitele unei discreții aproape neverosimile, în contextul în care a fost o prezență permanentă și explicit manifestă timp de peste două milenii. Iar aceasta este o performanță greu de realizat și chiar de aflat în alte părți. Impactul locuitorilor asupra naturii a fost real dar, totodată, benign. Intervențiile au fost constante, dar nu bruște. Au fost definitive, dar nu brutale. În sens invers, natura a răspuns pe măsură. A „adoptat” „propunerile” oamenilor și le-a asimilat unui peisaj care nu arată urme de traumă.

S-a atins un gen de echilibru care a permis evoluția comunității până la punctul în care evoluția (în sensul de dezvoltare pe orizontală) nu a mai avut nici o rațiune. Roșia Montană este acea localitate care a refuzat să devină oraș, preferând să rămână un târg minier. Nu este vorba despre ratarea unui destin, ci despre împlinirea sa. Roșia Montană nu a rămas „în urmă”, ci a ales să nu „mai înainteze” într-o direcție care i-ar fi afectat chiar identitatea. O identitate definită de o comunitate cosmopolită, multietnică și multireligioasă, în care spiritualitatea diferitelor grupuri etnice și de credință se subsuma identității de locuitor al târgului, ori celei de miner. Apartenența la breaslă, cât și prezervarea sau perpetuarea unor tehnici specifice și străvechi de exploatare au făcut ca activitatea desfășurată timp de circa douăzeci de secole să producă un peisaj unic, în care noul se adăuga vechiului, iar vechiul legitima și justifica noul. Nu o să vorbim aici despre kilometrii de galerii romane, nici despre inovațiile tehnologice. Nu ne vom opri nici asupra descoperirilor arheologice sau asupra arhitecturii industriale, domestice sau religioase din regiune. Sunt deja precizate mai pe larg la Criterii pentru includerea în lista UNESCO, unde vă invităm să aruncați o privire. Aici am încercat doar să subliniem un aspect, cumva esențial: Roșia Montană este specială pentru ceea ce puteți vedea în caz că o vizitați. Dar este mult mai specială pentru ceea ce nu se vede explicit, dar este pretutindeni în acel loc. Este vorba despre acea „înțelegere” subtilă dintre oameni și natură, în care oamenii au propus, iar natura a admis. Și toate acestea în contextul în care vorbim despre una dintre cele mai invazive activități umane: mineritul.

Misiune


Acest site își propune să informeze publicul cu privire la procedura de includere a Peisajului Cultural Minier Roșia Montană în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Site-ul este realizat și promovat de Institutul Național al Patrimoniului și de Ministerul Culturii.
Aici vor putea fi găsite toate informațiile cu privire la această procedură și la evoluția ei.

Unde am ajuns

Ministerul Culturii a trimis pe 4 ianuarie 2017 la UNESCO dosarul „Peisajul Cultural Minier Roșia Montană”. Depunerea dosarului pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial a fost făcută cu asumarea Ministrului Culturii Corina Șuteu, după informarea și consultarea Prim-Ministrului Dacian Cioloș și cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe.

Protecția patrimoniului național este una dintre responsabilitățile principale ale Ministerului Culturii și intră în prerogativele sale fundamentale. Depunerea dosarului Roșia Montană la UNESCO finalizează un proces început încă din 2011 (când Comisia Națională a Monumentelor Istorice a recomandat oficial Ministerului Culturii includerea Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO) și continuat în mandatul Guvernului condus de Dacian Cioloș, prin adăugarea Roșiei Montane pe Lista Indicativă a României la UNESCO în februarie 2016.

(Ministerul Culturii, 4 ianuarie 2017)