Convenția privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural adoptată de UNESCO în 1972 și acceptată de România prin Decretul nr. 187/1990, stabilește că anumite bunuri din patrimoniul cultural prezintă o importanţă excepţională care necesită protejarea lor ca parte din patrimoniul mondial al întregii omeniri. Lista Patrimoniului Mondial, constituită odată cu adoptarea Convenției, conține astăzi un număr de 1052 de poziții dintre care 814 culturale, 203 naturale și 35 mixte, înscrise prin decizie a Comitetului Patrimoniului Mondial.
Lista Patrimoniului mondial a fost deschisă pentru România cu înscrierea Deltei Dunării (1991) ca sit natural și a fost continuată apoi cu înscrierea de situri culturale: Sate cu biserici fortificate din Transilvania (1993), Biserici din Moldova (1993, 2010), Mânăstirea Hurezi (1993), Cetățile Dacice din Munții Orăștiei (1999), Centrul Istoric Sighișoara (1999), Biserici de lemn din Maramureș (1999).
Aceste monumente sunt protejate în România atât pe baza Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice cât și conform Legii 564/2001 pentru aprobarea OG 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecție a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, cu modificările și completările ulterioare. Prin acestea se stabilesc responsabilități atât pentru proprietari – cu rol de gestiune curentă, întreținere și restaurare și pentru autorități locale – cu rol de avizare, cofinanțare, de coordonare a Comitetelor de Organizare UNESCO, cât și pentru autorități centrale: Ministerul Culturii (direct sau prin Comisia Națională a Monumentelor Istorice) – cu rol de avizare, coordonare, elaborare de metodologii, cofinanțare de lucrări de restaurare, relația cu UNESCO; Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – elaborarea documentațiilor de urbanism și elaborare de metodologii; Ministerul Administrației și Internelor - paza monumentelor înscrise în Lista Patrimoniului Mondial. De asemenea, Institutul Național al Patrimoniului are atribuții în monitorizarea monumentelor înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, coordonarea științifică în cadrul Comitetelor de Organizare UNESCO și în elaborarea de dosare pentru noi propuneri în Lista Patrimoniului Mondial.
Pentru a putea propune situri pentru înscriere în Lista Patrimoniului Mondial toate cele 165 state semnatare ale Convenției s-au angajat să pregătească liste indicative cu acele situri considerate ca având valoare universală excepțională, conform celor zece criterii stabilite prin Convenție. Listele indicative sunt revizuite o dată la 10 ani și sunt transmise către Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO fiind accesibile pe site-ul acestuia pentru a permite tuturor statelor o definire și o armonizare a acestora pe baza strategiei UNESCO pentru o Listă a Patrimoniului Mondial reprezentativă, echilibrată și credibilă.
Lista Indicativă a României este cea transmisă Centrului Patrimoniului Mondial - UNESCO în 1991 şi conţine informaţii succinte despre fiecare poziţie. Revizuirea sa este în curs - în conformitate cu cerințele Convenției - și va fi definitivată până la sfârșitul anului 2016. Lista indicativă a României a fost completată în 2004 cu Centrul Istoric al Sibiului și ansamblul său de piețe, în 2012 cu Satele istorice Hollókő și Rimetea și împrejurimile lor, ca extindere a poziţiei Hollókő (Ungaria), în 2015 cu Pădurile seculare de fag ale Carpaților ca extindere a seriei deja existente în Lista Patrimoniului Mondial (cu componente în Ucraina, Slovacia şi Germania) la care participă şi alte ţări europene şi în 2016 cu Peisajul Cultural Minier al Roșiei Montane. Aceste patru includeri în Lista indicativă au fost realizate în noul format cerut de UNESCO şi, împreună cu nominalizarea Ansamblului Monumental Calea Eroilor realizat de Constantin Brâncuși la Târgu Jiu - dosar în curs, vor rămâne în lista indicativă nefiind supuse procedurii de revizuire.
