Poziția geografică, geologia, mineralogia, clima, solul și factorii hidrografici, împreună cu intervenții antropice prelungite au dat naștere unui teritoriu specific, cu un habitat a cărui diversitate botanică este remarcabilă.
Peisajul cultural minier Roșia Montană este caracterizat printr-un mozaic distinctiv, datorită modului de utilizare a terenurilor, atât prin practicile miniere, cât și prin cele agro-pastorale ce au loc pe platouri înalte și pante abrupte. Se compune din masivele stâncoase naturale presărate cu resturi metalifere, fostele iazuri colectoare (tăurile) care ocupă altitudini mari, păduri (conifere și foioase), pășuni montane și fânețe, livezi, intercalate cu pete mici de teren arabil și întrepătrunse cu așezările umane – cu o structură grupată, pe alocuri densă, în cazul Roșiei Montane sau rarefiată, risipită, în cazul satelor învecinate.
Intervenția umană în acest peisaj este de o intensitate mult mai mică în comparație cu alte zone similare din Munții Apuseni. Astfel, pășunile, livezile și pajiștile menținute în mod continuu cu practici tradiționale sunt extrem de benefice pentru bogăția de specii de plante; ele formează ecosisteme naturale și semi-naturale cu vegetație și floră cu valoare naturală ridicată, și cuprind comunități importante de plante enumerate ca fiind habitate prioritare în Anexa 1, Directiva EU Habitate 92/43 EEC, precum și plante rare și vulnerabile din Lista Roșie a plantelor din Romania și Inventarul Român al Pajiștilor, 2003.
